Meseria de arheolog dezvăluită copiilor pe şantierul de la Oarţa de Sus-Măgura

În data de 8 octombrie 2018, între orele 10.00 – 15.00, a avut loc în cadrul proiectului cultural Comori din Ţara Codrului, Ziua Porţilor Deschise pe şantierul arheologic de la Oarţa de Sus – Măgura, comuna Oarţa de Jos. Şantierul este desfăşurat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.

Au fost prezentate principalele descoperiri ale campaniei din acest an de către arheologii Dan Pop şi Marius Ardeleanu prezenţi pe şantier şi au fost vizitate săpăturile arheologice al căror scop este anul acesta de a găsi şanţul şi valul de pământ al fortificaţiei dacice. Copiii de la Şcoala Gimnazială din Oarţa de Sus veniţi în vizită au aflat lucruri noi despre aşezările care s-au succedat aici încă din epoca neolitică şi până în epoca dacică, dar au învăţat şi câteva lucruri despre ce înseamnă meseria de arheolog.

Proiectul cultural Comori din Ţara Codrului este implementat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi în parteneriat cu Primăria Oarţa de Jos, Şcoală Gimnazială Oarţa de Sus, Fundaţia social-culturală pentru democraţie i.u.g.a., Asociaţia Omnis Barbaria, Asociaţia HistArch.

Share This Post On