Notice: Undefined index: Open Sans in /home/muzeubaiamare/public_html/wp-content/themes/Nexus/epanel/custom_functions.php on line 1812

Notice: Undefined index: Open Sans in /home/muzeubaiamare/public_html/wp-content/themes/Nexus/epanel/custom_functions.php on line 1817

Notice: Undefined index: Open Sans in /home/muzeubaiamare/public_html/wp-content/themes/Nexus/epanel/custom_functions.php on line 1826

Cercetări şi descoperiri arheologice

Cele mai vechi urme de locuire cunoscute până acum pe teritoriul actualului  judeţ Maramureş datează din paleoliticul superior (40.000 – 10.000 î. e. n). Astfel, în anul 1969, în apropiere de localitatea Tăuţii Măgherăuş, pe dealul numit Coasta Buşagului, au fost descoperite vestigii arheologice aparţinând populaţiilor auriganaciene şi gravettiene.

În ce priveşte comunităţile din  neo-eneolitic, o descoperire importantă a fost făcută în toamna anului 1969, în localitatea Oarţa de Sus, pe dealul Măgura. Aşezarea prezenta mai multe etape de locuire începând cu neoliticul mijlociu, urmate de cele din neoliticul târziu. Tot aici au fost descoperite şi urme de locuire din eneoliticul final, din perioada de tranziţie spre epoca bronzului culturile Tiszapolgar şi Coţofeni şi din epoca dacică.

arheo_oarta

Dintre descoperirile arheologice datate în epoca bronzului, cele mai importante sunt  sanctuarul de la Oarţa de Sus şi necropolele tumulare de la Lăpuş şi Bicaz.

La Oarţa de Sus, în punctul Ghiile Botii, au fost întreprinse cercetări începând din anul 1980, în urma cărora a fost descoperit un sanctuar aparţinând epocii bronzului mijlociu, cultura Wietenberg. Impresionanta amenajare cultică, realizată de purtătorii acestei culturi, constă dintr-o ridicătură artificială de mari dimensiuni, înălţată pe un deal cu o poziţie dominantă, în care au fost săpate un şanţ circular, precum şi un număr apreciabil de gropi. Acestea din urmă au servit ca loc de depunere a unor sacrificii umane şi de animale, împreună cu un bogat şi variat inventar: ceramică, obiecte de metal (aur, argint şi bronz), forme de turnat, piese de os şi de piatră. A fost cercetat în mai multe locuri şi un şanţ exterior, care înconjoară amenajarea centrală. Sanctuarul descoperit aici este unic în spaţiul acestei culturi şi destul de rar întâlnit în Europa.

vas1_Lapus

Necropola tumulară de la Lăpuş – situată în partea sud-estică a judeţului, a fost cercetată încă de la sfârşitul secolului XIX, iar din 1967 au fost demarate cercetări arheologice sistematice, acestea continuând şi în prezent. Cimitirul descoperit aparţine grupului Lăpuş, ritul funerar fiind cel al incineraţiei. Cercetările din zonă au relevat existenţa unui număr de aproximativ 70 de tumuli, mulţi dintre ei, din păcate, fiind distruşi de lucrările agricole. În urma săpăturilor efectuate aici au fost scoase la lumină cantităţi excepţionale de material arheologic: ceramică, obiecte de lut ars, piese de metal (bronz, aur, fier), os şi piatră. Necropola a avut două faze de evoluţie, care au acoperit un interval de timp destul de îndelungat din ultima parte a mileniului II î. e. n.

O altă necropolă, mai puţin cercetată, dar la fel de importantă, este cea de la Bicaz aparţinând tot bronzului târziu, contemporană celei de la Lăpuş. Necropola este amplasată pe o culme prelungită care astăzi este în mare parte împădurită. În urma cercetărilor de aici au fost descoperiţi 31 de tumuli, unii de dimensiuni impresionante, ce depăşesc în înălţime 8 m şi cu diametrul de peste 40 m, numărul lor fiind însă foarte probabil mult mai mare.

O descoperire interesantă este cea de la Peştera Valea Rea, situată în raza localităţii Vălenii Şomcutei, din sudul judeţului Maramureş. În interiorul peşterii au fost descoperite numeroase fragmente ceramice aparţinând culturii Suciu de Sus, dar şi câteva obiecte de podoabă. S-a presupus că vestigiile arheologice sunt ajunse în peşteră dintr-o presupusă aşezare situată undeva deasupra peşterii. În urma numeroaselor cercetări de suprafaţă efectuate pe platoul de deasupra peşterii nu s-a reuşit identificarea aşezării. Nu poate fi astfel deocamdată exclusă posibilitatea ca obiectele să fi fost depuse ca ofrande într-una din sălile peşterii.

La Sighetu Marmaţiei a fost cercetată o aşezare fortificată atribuită culturii Gáva şi datată Hallstatt A (prima epocă a fierului). Fortificaţia se află pe dealul Cetăţii (culme a dealului Solovan) şi era apărată de un val impunător de pământ cu o lungime de aproximativ 240 m şi o lăţime de 17 m. Se pare că aşezarea propriu-zisă, de formă ovală (230 m lungime şi 170 m lăţime) a servit mai mult ca loc de refugiu şi apărare pentru populaţia din jur.

Pe dealul Cetăţeaua (488 m), amplasat în hotarul comunei Onceşti, pe malul stâng al Izei, în anul 1964, în urma unor cercetări de suprafaţă, au fost descoperite materiale arheologice de factură dacică şi medievală şi urme de fortificare. Această cetate făcea parte din linia de fortificaţie dacică de pe segmentul superior al Tisei (alături de Solotvino, Malaja Kopanja – Ucraina şi Zemplin – Slovacia) şi se pare că a fost incendiată şi distrusă în timpul războaielor daco-romane. Peste nivelul dacic s-a construit o cetate medievală (sec. XIV), căreia îi aparţine şi un turn de piatră, vizibil şi în prezent.

Vestigiile de epocă romană sunt destul de numeroase pe teritoriul judeţului Maramureş, iar importanţa lor este pusă în legătură cu apropierea geografică de limes-ul roman. În apropiere de localitatea Mesteacăn din sudul judeţului au fost descoperite trei  situri de epocă romană. În punctul Dealul Secăturii, au fost cercetate ruinele unui turn roman de pază şi semnalizare, datat în sec. II-III p. Chr., iar la Parhon şi Valea Caselor s-a cercetat o aşezare romană, aflată probabil în relaţie cu turnul menţionat anterior.

O descoperire importantă şi destul de interesantă este cea din Centrul Istoric al Oraşului Baia Mare şi anume din Piaţa Păcii, unde în urma cercetărilor arheologice preventive efectuate a fost descoperită o parte din vechea reţea de canalizare a oraşului şi fragmente ceramice databile în perioada secolelor XVIII-XIX.

arheo_vase