Cercetările arheologice de la Suciu de Sus, punctul Vârcioroabe și Curtuiușu Mare, punctul Dealul Curmăturii

În ultimii ani, numeroase vestigii arheologice au fost identificate în județul Maramureș prin teledetecție. O parte dintre acestea, cele preistorice, realizate din bronz, descoperite în partea sudică a județului, respectiv de la sud de Munții Gutâi, au făcut obiectul unei expoziții vernisată la finele anului 2025 la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie din Baia Mare.

Verificarea acestor puncte cu descoperiri prin cercetări arheologice intruzive este necesară pentru a stabili dacă acestea au fost depuse pe cuprinsul unor așezări sau au făcut parte din inventarul funerar al unor morminte ori au fost depuse izolat.

Primul obiectiv investigat a fost cel din localitatea Suciu de Sus, punctul Vârcioroabe unde, în decembrie 2025, a fost descoperit prin teledetecție un depozit de obiecte de fier compus din 19 piese: vârfuri de lance, securi duble, topoare cu aripioare, o seceră și un cosor (descoperitor Molnár Andrei-Bandi). Piesele datează din a doua jumătatea mileniului I î.Chr. (epoca Latène, a doua epocă a fierului).

Până în momentul acestei descoperiri nici în hotarul localității Suciu de Sus și nici în Depresiunea Lăpușului, nu erau cunoscute vestigii (urme de locuire sau piese izolate) datând din epoca Latène.

Pe cuprinsul localității Suciu de Sus, care dă și numele culturii din epoca târzie a bronzului, sunt atestate numeroase situri arheologice datând din această perioadă, deopotrivă așezări și necropole.

Ivestigațiile arheologice din punctul Vârcioroabe, desfășurate în data 24.04.2026, au fost coordonate de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare (dr. Dan Pop, Raul Cardoș – arheologi, Zamfir Șomcutean – conservator, George Andreica – documentarist) în colaborare cu Muzeul Muzeul Județean Satu Mare (dr. Liviu Marta – manager, arheolog), Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș (Florin Pop), Asociația Detecție Nord (Laviniu Mureșan – președinte, Lucian Onea, Vlad Sarmași, Cristian Viman, Remus Sabou și Sebastian Ciolte – membri), Asociația ”Cultura Suciu de Sus” (Adrian Marchiș, Ionel Todoran) și Primăria comunei Suciu de Sus (Ionel Todoran).

Rezultatele cercetărilor arheologice rămân deocamdată neconcludente. În ciuda faptului că toponimul a fost cu ușurință identificat pe teren, locul exact unde au fost descoperite piesele nu a fost localizat (descoperitorul obiectelor, Molnár Andrei-Bandi, din motive obiective, nu a participat la cercetări) astfel că ne-am rezumat doar la cercetări de suprafață și s-au făcut observații legate de poziționarea geografică a locului numit Vârcioroabe.

Profitând de prezența numeroasă a membrilor Asociației Detecție Nord acestora le-au fost prezentate câteva detalii tehnice privind desfășurarea săpăturilor arheologice, precum și modul în care detectoriștii trebuie să procedeze atunci când descoperă bunuri culturale mobile, astfel încât să nu fie distrus contextul arheologic al descoperirilor. Acest lucru este esențial, deoarece valoarea științifică a unui obiect depinde nu doar de existența sa, ci și de contextul în care este descoperit.

Mulțumim pentru ospitalitate și sprijin logistic Primăriei comunei Suciu de Sus, domnului primar Ionel Todoran.

Cel de-al doilea obiectiv investigat a fost cel din localitatea Curtuiușu Mare, comuna Valea Chioarului unde, în martie 2026, a fost descoperit cu ajutorul detectorului de metale un depozit de bronzuri depus într-un vas de lut compus din mai multe tipuri de piese: ace, inele, brațări, celturi fragmentare, seceri și turte de bronz (descoperitor Ioan VĂLEAN). Piesele datează din a doua jumătate a mileniului II î.Chr., epoca târzie a bronzului, iar vasul de lut ars, păstrat aproape întreg, aparține fie culturii Suciu de Sus, fie grupului Lăpuș.

Până în momentul acestei descoperiri, pe cuprinsul localității Curtuiușu Mare nu erau cunoscute vestigii arheologice.

Cercetările arheologice intruzive din punctul Dealul Curmăturii, desfășurate în data 28.04.2026, au fost coordonate de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare (dr. Dan Pop, Raul Cardoș – arheologi, Zamfir Șomcutean – conservator, Dorian Ghiman – restaurator) în colaborare cu Asociația Detecție Nord (Laviniu Mureșan – președinte, Vlad Sarmași, Cristian Viman – membri) și Primăria comunei Valea Chioarului.

Săpăturile arheologice, efectuate pe locul unde au fost descoperite prin teledetecție piesele, au evidențiat groapa săpată de detectoriști pentru scoaterea obiectelor de bronz și a vasului de lut ars, de asemenea au fost recuperate mai multe fragmente ceramice de la același vas precum și alte câteva care aparțin unui alt vas. De remarcat că în pământul din jurul depuneri, în stratul de arabil, se găseau și alte fragmente ceramice și bucăți mai mici sau mai mari de cărbune. Un alt fragment ceramic decorat cu striuri a fost descoperit la 75 de m nord-est de locul unde a fost găsit depozitul de bronzuri fapt ce relevă că depozitul a fost depus într-o zonă locuită.

Toate bunurile culturale mobile descoperite aparțin fie culturii Suciu de Sus, fie grupului Lăpuș din epoca târzie a bronzului.

Mulțumim pentru ospitalitate (Ioan Seling și Cristian Viman) și sprijin logistic Primăriei comunei Valea Chioarului, domnului viceprimar Vlad Sarmași.

Text: Dan Pop
Foto: Florin Pop, Zamfir Șomcutean

Share This Post On