Atelier de încondeiat ouă pentru începători

Te-ai gândit vreodată: „Ce-ar fi dacă aș transforma acest ou într-o mică operă de artă?” Ei bine… acum este momentul!

Te invităm în 28 martie între orele 14-16, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din str. Monetăriei 1-3, Baia Mare la un atelier vesel și relaxant de încondeiat ouă, dedicat celor care vor să încerce pentru prima dată această tradiție minunată. Fără emoții, fără „nu știu dacă mă pricep”, venim să învățăm, să ne bucurăm și să dăm culoarea primăverii!

Meșterii populari, Marina Corina și Marina Elena îți vor arăta pas cu pas cum se folosesc instrumentele, cum se trasează modelele și cum prind viața simbolurile tradiționale. La final, vei pleca acasă cu propriul ou încondeiat și, garantat, cu zâmbetul pe buze.

Toate materialele sunt asigurate.

Atmosfera? Caldă, prietenoasă și creativă.

Prețul biletului, 30/persoană

Locurile sunt limitate, așa că grăbește-te să te înscrii!

Hai alături de noi să întâmpinăm sărbătorile cu culoarea, răbdare și un strop de magie!

Share This Post On