În Fondul documentar al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș se păstrează câteva manuscrise religioase ce datează din secolele XVIII-XIX. Acestea sunt în limba română cu caractere chirilice, fiind „opera” copiștilor de manuscrise care proveneau, fie din cadrul elitei locale (preoți, dieci, dascăli confesionali din actualul județ Maramureș), fie din rândul cărturarilor originari din Moldova, Țara Românească și din diferite zone ale Transilvaniei.
Ioniţa Voiţa este unul dintre copiştii moldoveni „peregrini”, care și-a făcut simțită prezența în Maramureș în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Pentru prima oară este amintit la Cavnic, în 1766, în calitate de dascăl şi diac. La 14 august 1766, prezența copistului a fost consemnată la Crăcești (astăzi Mara), unde a vândut o Evanghelie (tipărită la Iaşi în 1762). Evanghelia a fost dăruită lăcașului de cult din localitate, atât achiziția, cât și donația fiind consemnate de către copist într-o însemnare, în care se semnează: „Ioniţa Voiţa Moldoveanul din oraşul Suceava”. La 1 octombrie 1766, la Deseşti, a refăcut legătura unui Antologhion (tipărit la Râmnic în 1745), fiind răsplătit cu 9 mărieşi. Tot la Desești, a refăcut legătura unui exemplar al Cazaniei lui Varlaam (Iaşi, 1643).
La 16 noiembrie 1766, îl găsim în casa preotului Teodor Petricu din Călineşti, unde a completat filele lipsă ale unui Ceaslov (tipărit la Iaşi în 1750) și a refăcut legătura aceleiași cărți bisericești, fapt redat printr-o însemnare („şi în locul piroanelor am pus peceţi cum se cade creştineşte”). Credem că la preotul din Călineşti a locuit întreaga iarnă, deoarece numele îi este amintit și în anul următor pe un exemplar al Noului Testament (Bălgrad, 1648), aflat în proprietatea bisericii din sat: „De mine s-au scris şi s-au legat, Ioniţa Voiţa Suceveanul şi de veţi greşi, îndreptaţi cu a blândeţelor duh 1767”. În 26 mai 1767, pentru biserica din Sârbi, a refacut legătura unei Evanghelii. La 24 august 1768, în Hărniceşti, „în ieraşul Cosăului” a reparat legătura unui exemplar al Cazaniei lui Varlaam şi a unui Triod (tipărit la Râmnic în 1761). Pe filele Triodului, copistul a trecut numele cumpărătorilor-donatori, preţul cărții și blestemul care s-ar putea abate asupra celor care ar înstrăina cartea care fusese cumpărată pe seama bisericii („şi cine o va desrădăcina, sau o va vinde dintru această sfântă beserecă, să fie blăstămat de 318 de Sfinţi Părinţi”. În 1772, la Iapa (localitate aflată în apropierea Sighetului), copistul a refăcut legătura unui Apostol, completând, totodată, şi „scara cărţii”. În 1776, a copiat un Octoih pentru o familiei înstărită din Coroieni, pe ultima filă a manuscrisului semnându-se cu formula: „streinul şi jalnicul Moldov(an) Ioan Voiţa ostenitoriu aceştii scrisori”.
În patrimoniul muzeului se păstrează o filă manuscrisă, pe care, pe baza însemnării din partea de jos a paginii o atribuim lui Ionița Voița. După cum reiese, fila a fost scrisă în timpul șederii sale la Cavnic, în data de 3 februarie 1766. Fila conține un fragment dintr- o predică („cuvânt de rămas bun”, discurs funebru, propovedanie), rostită de preot la înmormântarea unui copil. De asemenea, în Fondul documentar se mai păstrează Octoihul copiat în 1776. Manuscrisul prezintă 111 pagini nenumerotate de către copist, la care au fost adăugate, ulterior, un număr de 7 file, pe care un alt copist a trecut podobiile celor 8 glasuri bisericeşti.
Fotografii: Fila-manuscris (1766) și file din Octoih (mss., 1776).
Informații furnizate de dr. Marius Câmpeanu, șef Secția Istorie.
