Instituită de Parlamentul României, în decembrie 2010, ca semn al celei mai înalte prețuiri față de Mihai Eminescu – poetul nostru național, la 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale este un eveniment în care trecutul se împletește organic cu prezentul și viitorul sub semnul emblematic al marilor valori culturale românești.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie organizează, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, un program special de vizitare, cu acces și ghidaj gratuit, la expozițiile permanente și temporare de la sediul muzeului (str. Monetăriei 1-3) precum și de la Bastionul Măcelarilor (Piața Izvoarele nr. 2), între orele 10-16.
În cadrul acestui program special vor putea fi vizionate filme documentare din seria ,,Oameni Mari care au făcut România Mare” începând cu orele 11, la sediul muzeului.
Elevii de la Liceul Tehnologic Transilvania din Baia Mare vor sărbători Ziua Culturii Naționale alături de noi, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, între orele 12-14.